Rochiile Monielle... unele spun povești, altele cad la picioarele tale

Creez rochii de când mă știu.
Practic, m-am născut printre rochii, datorită pasiunii și meseriei mamei mele, care mi-a insuflat această bucurie de a face femei fericite.

Apoi am crescut și mi-am conturat un stil propriu, care și acum păstrează cumva aroma copilăriei, cu funde și volane, cu detalii drăgălașe sau accesorii care evocă feminitatea, libertatea, dragostea de viață.

Doar că, într-o zi de vară călduroasă, acum aproape 30 de ani, s-a întâmplat să port o salopetă dintr-o țesătură ușoară și fluidă, gândită de mine și cusută de mama.
Avea câte trei bretele pe fiecare umăr, care se împleteau frumos pe spate, și mulți — prea mulți — nasturei galbeni, ca niște dropsuri mici și dulci, care închideau salopeta în față.

O gândisem cumva ca să par inaccesibilă.
Inabordabilă.
Greu de „dezbrăcat”. Așa simțeam că trebuie să fiu.

Ghinion…
M-a privit lung și mi-a spus:
„Aș vrea doar să-ți tai bretelele și restul să cadă.”

Momentul, ușor stânjenitor atunci, m-a urmărit mult timp.
Și la un moment dat mi-am dat seama:
fără să-mi propun, rochiile mele începuseră să devină... ușor de dat jos.

Pentru că eu nu creez rochii care lasă prea multă piele la vedere.
În general, sunt rochii care acoperă elegant trupul, care pun în valoare tot ce are o femeie mai frumos, fără să fie ostentative, fără să provoace.

Dar tocmai prin asta... pot fi atât de seducătoare.
Sunt rochii care se pot ridica ușor.
Care pot lăsa să alunece o bretea de pe umăr.
Care dezvăluie cu grație... poate doar puțin din decolteu. Sau poate mai mult.

E adevărat că multe se închid cu fermoar, pe spate.
Dar eu mi le imaginez deschizându-se cu visuri și dorințe...

Îmi place ideea ca o rochie să nu fie doar frumoasă.
Ci... să invite.
Să se lase trăită. Să lase loc pentru fantezie.
E ceva profund feminin în gestul de a te lăsa descoperită atunci când TU alegi asta.

Și da, uneori, e nevoie doar de o privire.
Alteori, de un cuvânt spus exact la momentul potrivit.
Sau pur și simplu de un gând simplu, venit pe neașteptate, care reaprinde o amintire veche...
Ca să mă întorc in acel moment din tinerețe, în care am fost privită… și dorită… într-un fel pe care nu l-am uitat niciodată.

Și mi-am dat seama că, fără să  mă fi gândit înainte, Monielle merge exact în direcția aceea.
Creez rochii care nu doar îmbracă.
Ci ating. Și invită.
Rochii care, dincolo de estetică, spun: „poți să mă trăiești”.
Poate că nu le-am numit așa până acum…
dar unele rochii Monielle sunt, de fapt, un preludiu.

N-am povestit nimănui până acum asta.
Dar simt să o fac.
Ca să te provoc.

Să te provoc la visare.
Să te provoc să porți o rochie Monielle altfel decât ai purtat vreodată o rochie.

Pentru că Monielle nu e despre schimbarea croiului.
Ci despre schimbarea stării.
Despre acel ceva care se simte pe piele... și în suflet.

Și pentru că ador să mă provoc la creație, deja mă gândesc la o colecție de rochii de seară care să cadă ușor... la picioarele tale...
atunci când tu alegi să te lași descoperită și iubită.

Pentru că uneori, o rochie nu trebuie să acopere.
Trebuie doar să învețe să cadă...
atunci când ești pregătită să fii iubită.

Unele rochii se închid cu fermoar.
Altele... cu un vis.